Magyar · Română · English

Pagina principală / Viaţa ştiinţifică /

acum 5 ani

Sapientia Iuris

Lucrarea Sapientia Iuris cuprinde o serie de studii ale cadrelor didactice din cadrul Universității „Sapientia" din Cluj-Napoca.

Am dorit să aducem la cunoștință publică rezultatele activității fervente de cercetare desfășurată în cadrul Departamentului de Științe Juridice, și sperăm că vom reveni periodic cu astfel de volume dedicate atât teoriei, cât și practicii dreptului.

Cartea este compusă din două mari părți, prima dedicată Dreptului privat, a doua Dreptului public. Sunt analizate probleme de drept actuale, importante, controversate în practică. Astfel, în prima parte a cărții putem citi studii dedicate problemelor legate de executarea silită a părților sociale, despre calitatea procesuală a părților litigante în cadrul acțiunii în revendicare sau despre recurs ca mijloc de unificare a jurisprudenței. Studiile din partea dedicată dreptului public cuprind texte care analizează comercializarea actelor administrative sau opinia separată și concurentă în practica Curții Constituționale. Aici sunt cuprinse și studii de drept penal privind mandatul european de arestare, eficiența sancțiunii penale și infracțiunea de violare a vieții private.

Sperăm că acest volum va stârni interesul publicului cititor de carte juridică, încurajând continuarea și aprofundarea activității de cercetare desfășurată cu pasiune de către autori.

 

© 2011 Drept, Universitatea Sapientia, Facultatea de Ştiinţe şi Arte, Cluj-Napoca

Site creat de Weblap.ro